Evergrande Group, cât de serioasă este situaţia?

În ultimele zile, problemele financiare ale Chinei par a nu se mai termina… Dar cât de serioasă este această problemă pentru economia globală şi când ne putem aştepta să se declanşeze acest picaj? Să începem toată această poveste prin a discuta despre istoria Evergrande.

Cine este Evergrande Group sau Evergrande Real Estate Group?

Evergrande Group este un dezvoltator imobiliar, al doilea cel mai mare din punct de vedere al vânzărilor din China, având dezvoltate proiecte în peste 170 de oraşe din China. El funcţionează prin încorporarea sa în sistemul financiar şi economic al Chinei. Astfel bazându-se pe proprietăţi pentru creşterea şi crearea de locuri de muncă. În momentul de faţă, compania deţine peste 565 de milioane de metri pătraţi de terenuri.

Cum a început dezastrul domino?

Titlul de cel mai îndatorat dezvoltator din lume nu este oferit oricui… În anul 2020, colosul a mai avut o sperietură de lichiditate când o scrisoare a fost trimisă guvernului din Guangdong. Aceasta spunea că plăţile datorate în ianuarie 2021 ar putea conduce în alte probleme mai serioase în statisticile financiare. Criza a fost disipată când un grup de investitori a renunţat la dreptul de a primi dividende. Astfel au putut fi reinvestiți bani în valoare de 13 miliarde de dolari.

Aici se termină povestea, nu?

Din păcate, nu. Gura de aer a fost uşor consumată, când s-a realizat că multe alte datorii urmau să mai apară. Într-un efort panicat, Evergrande iniţializează un plan de a tăia 100 de miliarde până la jumătatea anului 2023, vânzând diferite active deţinute, cât şi oferirea unor acţiuni suplimentare. Compania are de asemenea, obligaţiuni de plătit la scadenţă în anul 2022 valorând 7,4 miliarde de dolari.

Cât de mare este datoria în total?

Datoriile au crescut la o sumă extraordinară de 300 de miliarde de dolari (300.000.000.000, undeva de 7,5-10 ori mai mare ca cel din 2008) ce trebuie restituite la 171 de bănci chineze și 121 de firme financiare. Se estimează de asemenea că 1 500 000 de clienţi şi-ar putea pierde investițiile în casele Evergrande. Cunoscutele clădiri care nu au mai fost construite în oraşul fantomă.

Situaţia a devenit aşa de tensionată, încât compania şi-a pus proprii săi angajați să „investească” în firmă, sub forma unor împrumuturi. Luna aceasta (09.2021), compania a încetat să mai ofere banii înapoi angajaților, reieșind tristul detaliu că ar putea datora şi câteva zeci de mii de dolari propriilor angajaţi.

Cum va afecta Evergrande economia globală şi când?

Multă lume compară acest posibil dezastru cu un moment „Lehman Brothers” Made in China, dar singurul lucru pe care îl putem compara cu certitudine este că nu ştim când se va declanşa şi nici cât de rău va afecta. Putem să ne ajutăm de nişte mici detalii precum: bursele care cresc sau scad, sfaturile consultanţilor financiari şi research-ul propriu.

Pe data de 24 septembrie, firma a ratat deadline-ul de plată, însemnând că este cu încă un pas mai aproape de faliment şi cu toate acestea, nu au apărut prea multe semne de îngrijorare, care ar semnaliza extinderea crizei în afara Chinei.

Tot ce putem să facem acum este să aşteptăm, să ne pregătim prin minimalizarea pierderilor ce urmează să apară inevitabil. Sperăm că nu vor mai apărea alte amalgame de probleme din marea de datorii autocreată de China.



Evergrande Group, cât de serioasă este situaţia? publicat: 2021-09-30T13:49:17+02:00, actualizat: 2023-12-27T18:21:57+02:00 by FinMate.ro