Bănuiesc că de multe ori aţi auzit de termeni precum flux de numerar, amortizare şi poate ar fi indicat să lămurim sensul acestor „mistere”. Cuvintele pe care le vom explica în acest articol sunt: Amortization, Cash Flow, EBITDA, Liquidity, Compound Interest.
Amortization (Amortizare)
Amortizarea este o metodă de a repartiza costul unui activ pe parcursul duratei sale de viaţă utilă. Aceasta se poate referi şi la amortizarea unui împrumut. Dacă ne referim la amortizarea unui activ atunci aceasta poate fi de tip fiscală sau contabilă.
Diferenţa dintre cele două tipuri de amortizare este că, pentru cea contabilă, durata de viaţă utilă este stabilită de către companie, iar pentru cea fiscală durata de viaţă utilă este stabilită conform Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.
Cash Flow (Flux de numerar)
Atunci când ne gândim la soldul net al numeralului care intră şi iese dintr-o afacere la un anumit moment în timp, ne gândim la fluxul de numerar. Cash Flow-ul este de obicei împărţit în trei categorii: Operaţional, Investiţional şi Finanţator.
Pentru cel Operaţional, vorbim de soldul generat din operaţiunile normale ale unei afaceri. Cash-Flow-ul Investiţional se referă la soldul generat din activităţi de investiţii, precum imobiliare sau cumpărare/vânzare de active. Ultimul tip de flux Finanţator, se referă la soldul generat pentru finanţarea unei afaceri, incluzând plăţile datoriilor, capitalurile proprii şi plăţile de dividende pentru investitori.
EBITDA (Câştiguri înainte de dobândă, impozite, depreciere şi amortizare)
Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization este o măsură a capacităţii unei companii de a genera fluxuri de numerar. Pentru a obţine acest EBITDA, trebuie să adăugăm împreună, pe lângă profitul net şi dobânda, impozitele, deprecierea şi amortizarea.
În termeni simpli, acest indicator îţi arată cu cât rămâne o firmă, vorbind de profit, după ce a plătit cheltuielile. Acestea pot fi materii prime, materiale, utilităţi, salarii, chirii şi orice formă de cheltuială monetară. EBITDA este adesea folosit în rapoartele de evaluare şi poate fi comparat cu valoarea întreprinderii.
Liquidity (Lichiditate)
Lichiditatea în domeniul financiar se referă la rapiditatea convertirii activelor sau investiţiilor în numerar. Din acest motiv şi spunem că numerarul este cel mai lichid activ. Nişte exemple de active care sunt puţin lichide sunt imobiliarele sau terenurile, din cauza perioadei lungi de vânzare. Depozitele, titlurile de stat şi stock-urile pot prezenta multă lichiditate datorită uşurinţei cu care pot fi uşor convertite în bani cash.
Compound Interest (Dobandă compusă)
Dobânda compusă este dobânda obţinută din dobândă. Ca să înţelegem mai bine, vom lua un exemplu. Avem un depozit pe un an şi am primit o anumită sumă de 20 de lei dobândă. Hotărâm să mai prelungim un an iar acei 20 de lei, să îi redepozităm. Următorul an vom primi dobânda compusă din cei 20 de lei.
Acest concept este folosit şi pentru a descrie fenomenul snowball în finanţe. Să ne imaginăm că facem un mic bulgăre de zăpadă, aceasta fiind suma noastră investită iniţial. Acum, dacă îi dăm drumul pe deal, cu timpul va deveni şi mai mare şi mai consistent în creşterea lui. Aşa şi cu banii noştri. În timp vom observa cum o sumă mică iniţială va deveni din ce în ce mai mare prin dobânda simplă şi compusă.